afaceri   arta-cultura   auto-moto   divertisment   general   sport   stiri   tehnologie   webloguri  

Prahova Sport

BOZGA AR PUTEA JUCA IN FRANTA
Jean Claude Bozga, fost fundaş central la Petrolul Ploieşti, ar putea să evolueze în fotbalul francez. Două dintre echipele care activează în Hexagon s-au arătat interesate de serviciile fostului petrolist. Voltigeurs Chateubriand- grupare care este înscrisă în Ligue Atlantique, o divizie regională, şi Olympique Vannes – formaţie aflată pe locul 17 în liga aII-a franceză, [...]

SOARTA TRIBUNEI DE LA ILIE OANA, PE MASA ALESILOR LOCALI
Consiliul Local al municipiului Ploieşti va lua în discuţie, astăzi, soarta tribunei oficiale a arenei ”Ilie Oană”, în chiar prima şedinţă din anul 2011. În sala de 200 de locuri a Palatului Admninistrativ se va decide dacă va fi încadrată în planul actual de construire a stadionului sau se va merge pe demolarea şi [...]

TRASEE STABILITE
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a stabilit numele celor cinci localităţi care vor organiza întâlnirile anuale ale oficialilor forului fotbalistic românesc cu membrii echipelor afiliate. Printre acestea se află, aşa cum am anunţat într-un număr anterior al suplimentului nostru, şi municipiul prahovean Câmpina. Întrevederea din urbea prahoveană va avea loc săptămâna viitoare, pe 11-12 ianuarie, [...]

MARINESCU, LA LOC COMANDA?
Din câte se pare, fotbalistul ploieştean Laurenţiu Marinescu nu mai este pe placul patronului Stelei Bucureşti, Gigi Becali, acesta din urmă dorind să scape de serviciile sale. Finanţatorul bucureştenilor ar vrea să-l trimită înapoi la Unirea Urziceni, formaţie care din retur îşi va disputa meciurile de pe teren propriu pe cocheta arenă de la [...]

ROMANIA-PRIMUL LOC IN EUROPA IN TOPUL SCHIMBARILOR DE ANTRENORI
 Prahova a contribuit din plin la acest “record”  Nu este deloc o statistică de bun augur pentru fotbalul românesc, stabilitatea la nivelul conducerii tehnice fiind un factor de progres în lumea sportului rege. Mentalitatea conducătorilor de cluburi de la noi este cea care, în mare parte, a condus la această situaţie, lipsa lor de răbdare, dorinţa de [...]